Prin Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, beneficiarii obțin o finanţare de 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3kW.
Prin program se deconteaza urmatoarele categorii decheltuieli:
a) cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kW, având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; structura de susţinere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ;
b)cheltuielile cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice;
c)TVA aferentă cheltuielilor eligibile;
Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă încheiat între beneficiarul final şi AFM.
În situaţia în care AMPOR şi/sau AFM declară neeligibile anumite cheltuieli, acestea nu se finanţează/nu se plătesc/se recuperează de la beneficiarul final sau de la instalatorul validat, după caz, în funcţie de persoana culpabilă.
Criterii de eligibilitate a solicitantului:
Urmatoarele conditii pe care trebuie sa le indeplineasca solicitantul trebuie indeplinite cumulativ:
a) este persoană fizică cu domiciliul în România;
b) este proprietar al imobilului-construcţie pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice;
c) are acordul tuturor proprietarilor cu privire la implementarea proiectului;
d) imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; imobilul pe care se implementează proiectul nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;
e) nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare, la data transmiterii listei prevăzute la art. 18 alin. (4);
f) solicitantul şi coproprietarii/devălmaşii pot beneficia o singură dată de finanţare în cadrul programului, în oricare dintre sesiunile acestuia, pentru un imobil identificat cu număr cadastral; în cazul în care există mai mulţi proprietari asupra imobilului pentru care se solicită finanţare, cererea de finanţare va fi depusă doar de către unul dintre aceştia şi va fi semnată de toţi coproprietarii/ devălmaşii.
g) solicitantul şi, după caz, coproprietarii/devălmaşii se obligă să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice şi verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanţat.
Documentele ce trebuie incarcate in aplicatie la inscriere
- Actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicație;
- Certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;
- Certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicație;
- Extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicație, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcție deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanțarea
- Copia cărții funciare colective, din care să rezulte maximum două unități individuale trecute pe aceeași carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg
Etapele desfasurarii procesului ce privesc solicitantii:
- Incărcarea în aplicație a documentelor de către solicitanți și rezervarea sumelor aferente finanțării;
- Selectarea de către solicitanți a unui instalator validat, prin intermediul aplicației;
- Analiza documentelor încărcate de solicitanți de către instalatorul selectat;
- Aprobarea/respingerea/refuzul solicitanților de către instalator, prin intermediul aplicației;
- Aprobarea/respingerea de către AFM a solicitanților, în baza listelor generate de aplicație;
- Contestarea rezultatului de către solicitanți;
- Semnarea contractelor de finanțare de către unitățile de cult, generate prin intermediul aplicației;
- Implementarea proiectului ( Instalarea sistemului fotovoltaic);
- Decontarea sumelor solicitate de instalatorii validați;
- Verificarea de către AFM a corectitudinii analizei eligibilității beneficiarilor și a documentelor depuse în vederea decontării, efectuate de către instalatori, prin eșantion;
- Monitorizarea.